Împărtășim experiențe și ne inspirăm unii pe alții în călătoria noastră. Cel mai frumos lucru într-o activitate montană este atunci când se creează prietenii, sau chiar familii. Dintotdeauna oamenii s-au organizat pe comunități și credința noastră este că poți să urci oricând singur pe munte, dar nu se compară când urci cu prietenii. Este mult mai frumos.
Pe munte și cu muntele a început totul. Din pasiunea de a merge în drumeții de mici copii, am descoperit un mod de a trăi. Pentru noi, muntele este acel loc unde ne regăsim și ne conectăm cu natura. Mergem pe munte cu aceeași energie în orice anotimp și la orice vârstă!
Promovăm sustenabilitatea în comunitatea TERRAMONT. Respectăm natura și ne străduim să lăsăm un impact minim asupra mediului în timpul activităților noastre. Ne preocupăm de conservarea munților pentru ca și generațiile viitoare să poată bucura de frumusețea lor.
Când înveți ceva nou, un alt univers ți se deschide. Punem mare preț să împărtășim din experiența noastră și transmitem mai departe o etică a mediului înconjurator. Credem că educația este exact ca un puiet de brad proaspăt plantat. Îi ia zeci de ani să prindă rădăcini puternice și pe măsură ce crește vede tot mai departe. Alte orizonturi se deschid.
Credem în puterea naturii de a inspira, provoca și schimba vieți, de aceea misiunea noastră este să creștem calitatea vieții prin activități în natură adaptate tuturor.
Cu aceste gânduri și emoții, TERRAMONT a luat naștere acum 11 ani, pe data de 18 mai 2012, și am avut plăcerea de a avea alături de noi peste 24.918 de participanți în peste 1215 de activități în natură organizate. La fiecare pas pe care îl facem, suntem ghidați de valorile noastre:
Pasiune – Pe munte și cu muntele a început totul. Din pasiunea de a merge în drumeții de mici copii, am descoperit un mod de a trăi. Pentru noi, muntele este acel loc unde ne regăsim și ne conectăm. Mergem pe munte cu aceeași energie în orice anotimp și la orice vârstă!
Comunitate – Împărtășim experiențe și ne inspirăm unii pe alții în călătoria noastră. Cel mai frumos lucru într-o activitate montană este atunci când se creează prietenii, sau chiar familii. Dintotdeauna oamenii s-au organizat pe comunități și credința noastră este că poți să urci oricând singur pe munte, dar nu se compară când urci cu prietenii. Este mult mai frumos.
Educație – Când înveți ceva nou, un alt univers ți se deschide. Punem mare preț să împărtășim din experiența noastră și transmitem mai departe o etică a mediului înconjurator. Credem că educația este exact ca un puiet de brad proaspăt plantat. Îi ia zeci de ani să prindă rădăcini puternice și pe măsură ce crește vede tot mai departe. Alte orizonturi se deschid.
Siguranță – Echipa noastră este formată din oameni cu experiență, care se asigură că toate activitățile noastre sunt planificate și desfășurate în cel mai sigur mod posibil. Ne preocupăm de siguranța voastră pentru a vă putea bucura de activitățile în natură într-un mod responsabil și fără griji.
Sustenabilitate – Promovăm sustenabilitatea în comunitatea TERRAMONT. Respectăm natura și ne străduim să lăsăm un impact minim asupra mediului în timpul activităților noastre. Ne preocupăm de conservarea munților pentru ca și generațiile viitoare să poată bucura de frumusețea lor.
Spiritualitate – Ne conectăm cu muntele și la energia pe care o oferă natura. În lumea noastră agitată, activitățile montane ne oferă oportunitatea de a ne reconecta cu sinele și de a experimenta o liniște interioară în mijlocul naturii. Încurajăm o abordare holistică a experiențelor noastre în natură, care să includă aspecte spirituale și de conectare cu lumea înconjurătoare. Acestea sunt valorile care ne ghidează în fiecare acțiune și în fiecare interacțiune cu voi.
Împreună creăm o lume conectată cu natura!
Făuritori de experiențe
Totul a pornit de la George din pasiunea lui față de munte. Prioritatea lui consta în bunăstarea și siguranța oamenilor din jurul lui, așa că, poți lăsa grijile când ești prin preajma acestui om, iar el se va ocupa, ca zâmbetul tău să iasă la suprafață. George mai este și un bun coordonator, drept urmare după 11 ani de Terramont, datorită calităților lui de lider, a reușit să-și mărească echipa considerabil, așa încât tu să ai mereu o activitate pe placul tău în cadrul Terramont.
O forță vitală în echipa Terramont! Îndrăzneț și mereu în căutare de cunoștințe noi, este un visător desăvârșit. În permanentă dezvoltare și dornic să exploreze, el este o sursă inepuizabilă de inspirație pentru noi toți. Cu abilitățile sale de scriitor talentat, ne motivează să începem noi aventuri. El transformă fiecare călătorie într-o experiență de neuitat.
Cunoscut ca și Geneu. Când te gândești la Geneu, te gândești la omul ăla fain de munte, calm, care întreține atmosfera cu glumele lui dar totodată și ghidul responsabil când situația o cere. Geneu e pasionat de geografie și o să-ți dai seama când îți descrie orice piatră și orice munte de parcă el le-a făcut. Cu el nu te rătăcești ca are hărțile în cap iar la orientare nu-l bate nimeni. Iubitor de animale și de natură, e omul pe care îl vrei cu tine pe munte.
El e ghidul care îți insuflă dragul de munte. Mereu lângă tine la nevoie, zâmbitor și extrem de calm. Face ghidaj montan cu pasiune și în “timpul liber’ este electrician.
Este ca un vârf de munte, emană energie, determinare, inspirație și motivație pentru cei din jurul lui. E tot timpul acolo când ai nevoie de el și te motivează la fiecare pas ca urcarea ta să fie un succes. Cu atenție și disciplină se ridică mereu deasupra provocărilor, asemenea unui vârf montan care vede dincoo de nori.
Cea mai iubitoare de animale dintre noi, pasionată de natură și sustenabilitate. Conduce un business axat pe produse eco-friendly și are grijă de al ei cățel, Tobi.
Ea este acea membră a echipei care menține echilibrul universului. Deși domeniul ei de activitate ne-ar face pe mulți să ne mutăm în munți, Măriuca reușește să-ți fure un zâmbet și să-ți facă ziua mai bună doar prin simpla prezența. Ea se ocupă cu “hârtii și documente” pe partea de legalitate și are grija ca visele noastre să fie cât de cât organizate. Un membru esențial. La fel cum este și echilibrul universului.
Vă însoțește în fiecare aventură montană plin de optimism. Cu un zâmbet mereu pe buze și un spirit motivant, este acolo pentru a vă încuraja la fiecare pas. Alături de el, fiecare călătorie devine o experiență memorabilă și plină de satisfacții.
Este inima și mintea noastră juridică, asigurându-se că fiecare pas pe care îl facem în lumea muntelui este în conformitate cu legea și reglementările. Cu o abordare plină de umor și pasiune pentru munte, Liana este o adevărată expertă în găsirea celor mai bune soluții la orice problemă legală întâlnim în aventurile noastre montane.
Creăm o lume conectată cu natura!
Credem în puterea naturii de a inspira, provoca și schimba vieți, de aceea misiunea noastră este să creștem calitatea vieții prin activități în natură adaptate tuturor.
Împreună creăm o lume conectată cu natura!
Autorizații: Licență de turism nr. 2942 / 29.01.2024 , emisă de Ministerul Turismului. Polița de asigurare privind protecția în caz de insolvență a agenției de turism organizatoare , valabilă până la data de 10.12.2025 , emisa de GERMAN ROMANINA ASSURANCE S.A.
© 2012 – 2024 Copyright TERRAMONT