Drumeție intermediar: Cu cortul la Lacul Gâlcescu - Vârful Parângu Mare

DIFICULTATE

INTERMEDIAR

PREȚ

341 RON

PERIOADA

1-3 august

GHID

0748 588 186 CRISTINA

Lacul Gâlcescu, aflat la altitudinea de 1925m, este cel mai mare lac glaciar din Masivul Parâng. De aici pornesc la vale apele Lotrului. Căldarea Gâlcescu, unde vom campa noi, este o arie protejată, rezervația fiind înființată încă din 1932. De aici ne vom croi drum spre cel mai înalt vârf al masivului, Vârful Parângul Mare, care, la 2519m, este al patrulea cel mai înalt din Carpații României. Pășind pe creastă, la picioarele noastre se vor deschide impresionantele căldări glaciare care găzduiesc lacurile Ghereșu, Roșiile, Mândra, Lung și Zănoaga Stânei. Și pentru că nu strică niciodată să ai o privire de ansamblu, facem o drumeție și pe Vârful Găuri (2243m), de unde vom putea admira splendoarea Văii Lotrului. Hai cu noi în Munții Parâng! Cu siguranță te vei îndrăgosti de aceste meleaguri!

Planul turului

I N F O . T R A S E U

Traseu ziua 1: Valea Lotrului – Lacul Gâlcescu – Vf. Parângul Mare – Lacul Gâlcescu

Diferență de nivel: urcare (+) 1473m/ coborâre (-) 1090m
Lungime traseu: 17 km
Durată aproximativă: 10 ore cu tot cu pauze

Traseu ziua 2: Lacul Gâlcescu – Vf. Găuri – Lacul Gâlcescu – Valea Lotrului
Diferență de nivel: urcare (+) 460m/ coborâre (-) 843m
Lungime traseu: 10 km
Durată aproximativă: 5 ore cu tot cu pauze

– Pregătire fizică: Moderată – practici activități sportive de două ori pe săptămână, cum ar fi alergare, ciclism, înot, mergi mult pe jos (10,000 pași/zi), ai un indice corporal sub 30. Ai făcut cel puțin două drumeții cu diferență de nivel mai mare de 1000m în ultimul an.

– Configurație teren: Potecă ușor de parcurs, cu porțiuni de teren accidentat (aproximativ 30% din traseu).

– Înclinație potecă: Poteca este compusă din porțiuni cu pantă ușoară (20°), moderată(30°), accentuată (40°) și abruptă (peste 40°)

– Expunere: Minimă

Ghizii vor fi lângă voi la fiecare pas!

C E . I N C L U D E

– Ghidaj montan autorizat și experimentat.
– Echipament colectiv (truse de primul ajutor, spray autoapărare împotriva câinilor și urșilor, stații de comunicare, echipament tehnic în caz de nevoie).
– Servicii de consultanță montană
– Asistență în alegerea echipamentului corect înainte de eveniment.
– Servicii de organizare eveniment (transport, cazare, închirieri de echipamente, autorizații și tot ce ține de logistica evenimentului)

N U . I N C L U D E

– Transport
– Cazare
– Mâncare și băutură
– Asigurare
– Alte cheltuieli personale ce nu sunt menționate la secțiunea “Ce Include”

O R G A N I Z A R E

– Ghid montan autorizat responsabil drumetie: Cristina Botez – Ghid Montan, Nr. atestat: 11004

– Dacă îți faci griji că rămâi în urmă, stai liniștit, nu abandonăm pe nimeni pe traseu.

– În caz de vreme nefavorabilă, ghidul responsabil își rezervă dreptul de a modifica traseul, în așa fel încât grupul să fie în permanență în siguranță.

C I N E . P O A T E . P A R T I C I P A

Traseul ți se adresează dacă ai făcut cel puțin 2 drumeții cu diferență de nivel mai mare de 1000m în ultimul an și ai o pregătire fizică moderată – practici activități sportive de două ori pe săptămână, cum ar fi alergare, ciclism, înot, mergi mult pe jos (10,000 pași/zi) și ai un indice corporal sub 30.

Ne rezervăm dreptul de a-ți recomanda o altă activitate, dacă considerăm că nu ți se potrivește această activitate (de ex: vârsta, greutate, condiție fizică etc.) sau să-ți returnăm banii înapoi.

P R O G R A M

Vineri
21:00 – Ne cazăm în zona Obârșia Lotrului

Sâmbătă:
07:00 – Micul dejun
08:30 – Pornim în drumeție
10:00 – Punem corturile la Lacul Gâlcescu
18:30 – Ajungem înapoi la corturi

Duminică:
08:00 – Micul dejun
09:00 – Pornim în drumeție
12:30 – Ajungem înapoi la corturi
14:00 – Ajungem la maşini

E C H I P A M E N T . N E C E S A R

– Bocanci pentru drumeție montană
– Pantaloni pentru drumeție
– 2-3 tricouri pentru drumeție
– Polar
– Pufoiacă (geacă de puf)
– Pelerină de ploaie
– Pălărie pentru soare
– Cremă de soare
– Ochelari de soare
– Recipient pentru apă – 2l
– Frontală
– Ochelari de soare
– Rucsac – 45/50l
– Cort
– Sac de dormit
– Izolir sau saltea gonflabilă
– Pachet cu mâncare pentru 2 zile
– Bețe de trekking (opțional)

În caz că îți lipsește ceva din echipament, vom încerca să te ajutăm, doar menționează acest aspect la înscriere.

Din motive de igienă cu bocancii nu te putem ajuta, dar te vom ajuta să alegi perechea de bocanci potrivită!

T R A N S P O R T

Deoarece la turele noastre participă persoane din toate colțurile țării, nu asigurăm transport, însă oferim suport și asistență tuturor persoanelor care au nevoie de transport.

Varianta 1 – Chiar după înscriere vei putea intra pe grupul de organizare al turei. Aici comunicăm și vedem cine are locuri libere și cine are nevoie de loc în mașină. Chiar dacă ești din altă localitate decât Cluj, să știi că vin participanți cu noi din toate colțurile țării.

Vrei să găsești transport înainte de înscriere? Click și intră pe Grupul WhatsApp de RideSharing TerraMont: https://chat.whatsapp.com/HBVXsYJzURlIdXhNfu5JFp, alege orașul din care pornești sau în care poți ajunge cu ușurință și întreabă în comunitatea.

Intră și dacă ai mașină și vrei să crești comunitate de Ridesharing!

Varianta 2 – Dacă avem multe solicitări, colaborăm cu o firmă de transport și solicităm un microbuz. Plecarea în acest caz va fin din Cluj-Napoca.

Dacă nu ai posibilitatea să ajungi în Cluj, te putem lua de pe traseu cu microbuzul, sau căutăm în continuare un loc în mașina cuiva care vine din zona ta.

Costul transportului, nu-l putem estima, este variabil. Depinde mult de numărul de participanți / mijlocul de transport, de unde pornesc și dacă ne deplasăm cu mașinile sau cu microbuzul.

Nu-ți bate capul, ne ocupăm noi de toată organizarea!

C A Z A R E

Ne vom caza 1 noapte în zona Obârșia Lotrului.

G A R A N Ț I I

Poți primi oricând banii înapoi dacă anulezi cu cel puțin 5 zile înainte de data evenimentului.

Dacă ai ales opțiunea de intermediere pentru transport și cazare, vom reține doar costurile aferente acestora, dacă ele au fost deja aranjate.

Ce se întâmplă dacă evenimentul nu mai are loc?

Dacă evenimentul se anulează din motive precum condiții meteo nefavorabile, număr insuficient de participanți sau alte situații neprevăzute, ai două opțiuni:
– poți transforma suma achitată în credit pe site, pe care îl poți folosi ulterior
– poți solicita returnarea integrală a banilor.

C O S T

341 LEI

Î N S C R I E R I

Te rugăm să completezi formularul de înscriere.

După ce ai completat formularul de înscriere, în termen de câteva zile, dacă data evenimentului este mai îndepărtată sau în termen de 24 ore dacă data evenimentului este în aceeași săptămână, îți vom trimite un mesaj cu mai multe informații despre organizare.

Locuri limitate!

C O N T A C T

Ai nevoie de mai multe informații?

Scrie-i un mesaj organizatorului responsabil de tură. Îți va răspunde cu plăcere la orice întrebare. Sau îl poți suna în intervalul 17:00 – 21:00.

Cristina – 0748 588 186

De la
341 lei
Înscrie-te acum și plătește mai târziu
1
341 lei
lei
Disponibilitate:
Total:

Această experiență s-a încheiat

Îți mulțumim pentru interesul acordat! Descoperă alte aventuri spectaculoase care te așteaptă în inima munților!

Vezi alte experiențe

Sau contactează-ne pentru consultanță personalizată

TURE SIMILARE

Recenzii

Momentan nu există recenzii.

Fii primul care scrie o recenzie pentru “Drumeție intermediar: Cu cortul la Lacul Gâlcescu – Vârful Parângu Mare”