intermediar
2200 EUR (pentru primii 6)
04-14 Septembrie 2025
George Petrișor - 0752 452 555
Ziua 1 – Bine ai venit în Bergen, Poarta către Fiorduri
Norvegia te întâmpină cu brațele deschise, iar prima oprire este în orașul Bergen – un amestec fascinant de istorie hanseatică și peisaje dramatice. După ce aterizăm pe Aeroportul Internațional Flesland, ne recuperăm bagajele, închiriem mașinile și ne lăsăm conduși de drumurile pitorești până în inima orașului. Ne cazăm la Comfort Hotel Bergen, o bază perfectă pentru a descoperi această perlă a vestului norvegian. Seara, ne putem plimba pe străduțele pavate ale centrului vechi sau putem admira apusul de pe unul dintre dealurile ce înconjoară orașul.
Ziua 2 – În inima fiordurilor și pe urmele trecutului viking
Azi lăsăm în urmă orașul și pătrundem în inima naturii norvegiene. Începem cu o oprire la Kjelfossen – o cascadă amețitor de înaltă, care se prăvălește peste stânci abrupte într-un dans etern cu vântul și roca. Următorul popas este în Gudvangen, un sat micuț ce pare desprins din poveștile cu vikingi, cu fiorduri care străpung munții și păduri dese ce coboară până la mal. Continuăm spre Flam, un loc care cucerește prin farmecul său și vibrația calmă – perfect pentru o pauză de prânz și explorare la pas.
După-amiaza ne poartă spre un loc cu totul special: biserica Borgund Stave. Cu turnuri din lemn negru și detalii sculptate în stil nordic, pare o relicvă dintr-o altă lume. Seara ne găsește pe platforma suspendată de la Stegastein, privind în tăcere fiordurile de jos și cerul care începe să capete nuanțe de chihlimbar. Ne retragem la Vangsgaarden, o cazare rustică și primitoare, chiar pe marginea apei.
Ziua 3 – Ghețari colosali, lacuri fermecate și cascade din vis
Dimineața începe cu promisiunea unor peisaje care îți taie răsuflarea. Ne îndreptăm spre Briksdalsbreen, un ghețar impresionant care pare să se scurgă din cer. Drumeția până la el e scurtă, dar intensă în frumusețe – sunetele gheții, liniștea muntelui și răcoarea aerului creează o atmosferă magică. Ne continuăm călătoria către Lovatnet, un lac de un albastru nereal, înconjurat de creste abrupte și păduri dese. Ne oprim aici pentru o pauză, poate chiar un picnic pe malul apei.
Spre seară, admirăm Ramnefjellsfossen – o cascadă care se aruncă în gol pe o distanță de peste 800 de metri. Este una dintre cele mai înalte din lume, iar sunetul ei îți rămâne întipărit în minte. Ne încheiem ziua pe malul lacului Oppstrynsvatnet, unde Hotel Hjelle ne așteaptă cu liniște și priveliști sublime. Pentru cei dornici de un plus de aventură, există opțiunea unei plimbări cu barca pe lacul care reflectă munții ca într-o oglindă.
Ziua 4 – Provocarea supremă: Vârful Skåla, între cer și stâncă
Astăzi, traseul ne poartă spre una dintre cele mai spectaculoase provocări montane ale Norvegiei: ascensiunea pe Vârful Skåla, cel mai înalt munte din țară cu baza în apropierea nivelului mării. Traseul începe domol, prin păduri dese și pajiști alpine, dar pe măsură ce urcăm, natura devine tot mai sălbatică, iar vederile – tot mai uluitoare. De la poalele muntelui până la cei 1.848 de metri ai vârfului, fiecare pas e o bătălie între oboseală și uimire. La final, priveliștea face ca orice efort să merite – crestele norvegiene se întind cât vezi cu ochii, iar ghețarii par sculptați de zei.
Pentru cei care aleg o variantă mai relaxată, urcarea parțială dezvăluie oricum peisaje extraordinare. Ne întoarcem la Hotel Hjelle, obosiți, dar cu inimile pline și telefoanele pline de fotografii.
Ziua 5 – Șosele legendare și belvederi amețitoare
Ne luăm rămas-bun de la liniștea lacului și pornim spre Andalsnes, o destinație celebră pentru aventurierii care iubesc altitudinile. Pe drum, traversăm Trollstigen – „Drumul Trollilor” – o capodoperă inginerească plină de serpentine care șerpuiesc printre munți și cascade. Ne oprim să simțim energia acestui loc sălbatic și să admirăm priveliștile de la platformele suspendate deasupra prăpastiei.
După cazarea la Grand Hotel Andalsnes, punem bocancii în picioare pentru o drumeție memorabilă. Rampestreken, o platformă panoramică la 537 m altitudine, îți oferă acea fotografie iconică „cu picioarele în gol”, iar dacă energia ne mai ține, urcăm până pe Nesaksla, de unde întreaga vale se deschide spectaculos sub ochii noștri. E o zi intensă, dar Andalsnes știe cum să te răsplătească.
Ziua 6 – Atlantic Road: când drumul devine o aventură
Azi e despre drumuri care nu duc doar undeva, ci contează în sine. Atlantic Road e una dintre cele mai spectaculoase șosele din lume, legând insule printr-o serie de poduri care par că plutesc deasupra oceanului. Valurile se izbesc sub structurile elegante, iar vântul marin îți aduce un sentiment de libertate greu de descris.
După ce ne bucurăm de o pauză relaxantă în acest peisaj marin, ne întoarcem spre interiorul țării, spre o altă minune naturală: Valea Mardalsfossen. O drumeție scurtă ne duce la baza uneia dintre cele mai înalte cascade din Europa – un perete de apă care cade în gol cu o forță uluitoare. Seara ne întoarcem în Andalsnes, pentru o cină binemeritată și o odihnă profundă.
Ziua 7 – Geirangerfjord: caiace, cascade și vederi de poveste
Ziua de azi e despre apă, dar nu orice fel de apă – ci despre fiorduri care taie munții în două și cascade care curg direct din cer. Ne îndreptăm spre Geirangerfjord, cel mai cunoscut fiord al Norvegiei, și ne oprim întâi la două puncte de belvedere legendare: Ørnesvingen și Flydalsjuvet. De aici, fiordul se dezvăluie în toată splendoarea lui, înconjurat de pereți stâncoși și vegetație luxuriantă.
După cazarea la Hotell Utsikten, urmează experiența zilei: explorarea fiordului în caiace. Într-un decor care pare ireal, vâslim printre ape liniștite, înconjurați de stânci uriașe, păsări și legende. Trecem pe sub celebrele cascade „The Seven Sisters”, simțind energia lor sălbatică aproape de noi. La final, ne întoarcem cu zâmbetul larg și sufletul plin.
Pornim din nou la drum, iar astăzi natura norvegiană ne arată o altă fațetă a frumuseții sale – una mai liniștită, mai subtilă, dar la fel de fermecătoare. Prima oprire e în Boyaøyri, o zonă umedă protejată, înconjurată de munți falnici și ghețari tăcuți care veghează fiordul. Aici, păsările migratoare plutesc deasupra apei, iar liniștea e întreruptă doar de foșnetul vântului printre ierburi.
Continuăm spre statuia Fridtjov cel Viteaz, o prezență legendară pe malul fiordului Sogne – locul perfect pentru o pauză de prânz cu vedere panoramică. Ne îndreptăm apoi către Skjervsfossen, o cascadă spectaculoasă, formată din două căderi de apă care se contopesc într-un spectacol de stropi și lumină.
Seara ne aduce în Odda, un mic oraș de munte cu aer de aventură. Ne cazăm la Trolltunga Hotel, baza noastră pentru una dintre cele mai intense experiențe ale întregului traseu. Emoția urcă – mâine urmează Trolltunga.
Ziua 9 – Trolltunga: printre nori, cu sufletul în vârful muntelui
Ziua mult așteptată e aici. Ne pregătim pentru un moment de neuitat: ascensiunea către Trolltunga – faimoasa „Limba de Troll”, o stâncă ce sfidează gravitația, suspendată deasupra lacului Ringedalsvatnet. Pentru cei dornici de adrenalină, urcarea se face prin traseul de via ferrata: o combinație de drumeție, cățărare și panorame care-ți taie respirația.
Ceilalți pot alege traseul clasic – lung, dar spectaculos, cu fiecare pas dezvăluind o altă latură a munților Hardangervidda. Indiferent de cale, recompensa e aceeași: stânca legendară care pare să plutească, cu un gol amețitor de sute de metri dedesubt. Stăm acolo, privind lumea de sus, și în tăcerea de piatră și vânt, simțim ce înseamnă cu adevărat măreția naturii.
Seara ne întoarcem la Trolltunga Hotel, epuizați, dar cu o senzație de victorie în suflet.
Ziua 10 – Dansul cascadelor: o zi în compania apei
După aventura de ieri, azi ne lăsăm purtați de forța elementului care modelează Norvegia: apa. Prima oprire e la spectaculoasa Låtefossen, o cascadă dublă care izvorăște direct de sub munte și trece sub drum într-un nor de stropi – locul perfect pentru fotografii de impact.
Continuăm cu o vizită la biserica medievală Røldal Stave, una dintre cele mai vechi din Norvegia. Cu aerul său mistic și lemnul înnegrit de secole, pare desprinsă dintr-o legendă scandinavă. După un prânz relaxat, ajungem la una dintre cele mai faimoase cascade din regiune, unde poți merge prin spatele perdelei de apă – o experiență senzorială totală.
Încheiem ziua cu o ultimă cascadă, aproape de Bergen, un final poetic pentru această călătorie printre stânci și ape. Cazarea ne așteaptă aproape de aeroport, pregătită să ne ofere o noapte liniștită înainte de plecare.
Ziua 11 – Cu amintiri în rucsac, spre casă
E momentul să ne luăm rămas-bun de la Norvegia – o țară care ne-a arătat munți impunători, fiorduri fără sfârșit, cascade dramatice și liniștea absolută a naturii. Plecăm cu sufletul mai plin, cu povești de spus și cu promisiunea că vom reveni. Fiindcă un loc ca acesta nu te lasă să-l uiți ușor.
– 10 nopți de cazare în camere duble/twin cu baie la cameră
– Micul dejun
– Mașinile de închiriat (Toyota Corolla Touring sau similar)
– Ghid însoțitor autorizat din România care se va asigura ca toată excursia decurge conform planului și tu te poți bucra din plin de experiență.
– Plimbarea cu caiacul în cel mai cunoscut fiord al Norvegiei: Geirangerfjord
– Toate drumețiile din itinerar
– Taxe și impozite guvernamentale și locale ale evenimentului
– Organizarea în așa fel încât să nu ai nicio bătaie de cap. Te ajutăm cu achiziționarea biletelor de avion, rezervări, asigurări și tot ce ține de logistica evenimentului.
– Consultanță în ceea ce privește pregătirea ta pentru o experiență cât mai plăcută.
– Biletele de avion, aproximativ 400 de euro. (Ne coupăm noi de rezervare în mod GRATUIT)
– Motorina care va fi consumată de mașinile închiriate, aproximativ 70 euro de persoană.
– Trecerile cu ferryboat-ul, costul parcărilor.
– Cazăre pe perioada transferului (dacă este cazul)
– Nopți suplimentare la cazare, dacă se ajunge mai devreme sau se pleacă mai târziu decât prevede itinerarul.
– Ghidajul și echipamentul la Via Ferrata. Mergem pe cont propriu cu echipamentu propriu ( dacă nu aveți putem noi să vă închiriem) În caz că considerați că e necesar, puteți solicita ghid specializat, costul e aproximativ 200 euro / persoană.
– Prânz și cină pe perioada itinerariului
– Taxele la obiectivele turistice și intrările la bazinele termale care nu sunt menționate la “ce include”
– Asigurare storno / de călătorie
– Cheltuieli personale sau alte cheltuieli neprevăzute la secțiunea “ce include”
Traseele de drumeție din acest itinerara sunt de nivel intermediar.
Această tură se poate face de persoane care sunt într-o stare bună de sănătate, să ai experiență în minim 5 drumeții montane de nivel intermediar până în momentul plecării, să ai o pregătire fizică moderată – practici activități sportive de două ori pe săptămână, cum ar fi alergare, ciclism, înot, mergi mult pe jos (10,000 pași/zi), cu indice corporal sub 30 și ai echipamentul necesar din descrierea evenimentului.
Dacă ai nevoie de mai multe informații sau nu te simți pregătit, dar vrei să vii, contactează-ne și vom lua decizia împreună.
Ne rezervăm dreptul de a selecta participanții care pot participa la această experiență.
– Bocanci pentru trekking
– O pereche de papuci pentru trekking confortabilă
– Pantaloni subțiri de drumeție și una cu material softshell.
– Suprapantaloni pentru ploaie
– Colanți
– 10 tricouri pentru drumeție
– Polar
– Pufoiacă (geacă de puf)
– Hardshell
– Softshell
– Recipient pentru apă – 2l
– Frontală
– Căciulă și mănuși de drumeți rezistente la temperaturi de – 15 grade
– Cremă de soare factor 50
– Ochelari de soare
– Rucsac – 30l
– Parazăpezi
– Termos cu ceai cald
– Bețe de trekking (opțional)
2344 euro
Această experiență costă 2344 EUR sau 11720 RON. Confirmarea locului se face în 3 pași simpli:
1. ÎNSCRIERE – Te înscrii pe site în formularul acestui eveniment. Chiar dacă nu ai cont, site-ul îți va crea unul automat, și vei putea reveni oricând.
2. VALIDARE – Te contactăm personal cu privire la înscriere pentru o bună desfășurare a evenimentului. Dacă acest eveniment nu ți se potrivește, îți vom recomanda altă experiență.
Poți contacta și tu oricând organizatorul – Te rugăm să ne ierți dacă nu te contactăm imediat după înscriere, de multe ori suntem pe drumuri, la volan sau cu oamenii. De aceea, dacă ai nevoie de o informație rapid, scrie-ne pe whatsapp sau sună-ne și îți vom răspunde cu mare drag.
3. CONTRACT ȘI PLATĂ – După validarea înscrierii de către organizator, te rugăm să semnezi contractul primit în nota de comandă pe email sau în contul tău de pe site. Pentru plată, vei primi factura pe email și confirmarea locului se face prin achitarea unui avans de 3000 RON prin transfer bancar.
Înscrierile se pot face până la data de 15 mai 2025. Locuri limitate la 15 participanți. Se organizează cu minim 6.
○ Petrișor George Mihai +40 752 452 555
Dar nu-ți face griji, alte aventuri te așteaptă!
Vezi alte experiențeSau contactează-ne pentru consultanță personalizată
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa o recenzie.
Creăm o lume conectată cu natura!
Credem în puterea naturii de a inspira, provoca și schimba vieți, de aceea misiunea noastră este să creștem calitatea vieții prin activități în natură adaptate tuturor.
Împreună creăm o lume conectată cu natura!
Autorizații: Licență de turism nr. 2942 / 29.01.2024 , emisă de Ministerul Turismului. Polița de asigurare privind protecția în caz de insolvență a agenției de turism organizatoare , valabilă până la data de 10.12.2025 , emisa de GERMAN ROMANINA ASSURANCE S.A.
© 2012 – 2025 Copyright TERRAMONT
Recenzii
Momentan nu există recenzii.