Vezi ofertele
EARLY BIRD
– 10% reducere
Primim des întrebarea cum stabilim gradul de dificultate al drumețiilor montane . La munte, dificultatea unui traseu nu ține doar de distanță și diferența de nivel, ci și de tipul terenului, expunere și experiența necesară. În acest articol îți arătăm ce criterii folosim noi, ca să înțelegi mai ușor ce traseu ți se potrivește.
Distribuie!
Poză dintr-o drumeție din Munții Retezat
Traseele montane se aleg în funcție de experiența noastră, la fel cum la schi alegem pârtia în funcție de dificultatea ei și de nivelul nostru. La schi lucrurile sunt mai ușor de înțeles: există pârtii verzi, albastre, roșii și negre, iar schiorii pot fi începători, intermediari, avansați sau experți. Dacă un începător intră pe o pârtie neagră, sunt șanse mari să aibă probleme.
În drumeția montană, lucrurile sunt puțin mai complexe. Nu există un singur sistem universal de clasificare, folosit peste tot în lume, asemănător celui de la schi. Unele sisteme internaționale clasifică în special dificultatea tehnică a terenului, gradul de expunere și orientarea necesară pe traseu, fără să pună același accent pe efortul fizic, adică pe distanță și diferență de nivel. În schimb, în România există o clasificare oficială care ține cont și de efortul depus. De aceea, noi am ales să folosim un sistem propriu, care combină ambele perspective. În acest articol vom prezenta mai întâi standardele din România, apoi câteva repere internaționale, iar la final standardul nostru, construit astfel încât să țină cont atât de standradele din România cât și de cele internaționale, să șină cont de dificultatea tehnică, cât și de efortul traseului.
Important: înainte de a intra în gradele de dificultate, trebuie să lămurim un aspect. Una este drumeția de agrement și alta este drumeția montană. Nu e totuna să mergi pe dealuri, pe poteci line și ușor de parcurs, sau să urci pe munte. În zona montană, terenul are altă configurație: versanții sunt mai înclinați, diferențele de nivel sunt mai mari, iar traseele pot fi mai accidentate și mai solicitante. Tocmai de aceea, drumeția montană presupune un efort diferit, iar dificultatea ei trebuie evaluată altfel decât în cazul unei plimbări obișnuite în natură.
Conform HG nr. 77 din 23.01.2003, criteriile de clasificare a traseelor turistice montane sunt: timpul de mers, sezonalitatea, gradul de dificultate și nivelul de echipare a turiștilor.
Sezonalitatea este criteriul pe baza căruia traseele turistice montane se împart în trasee de primăvară și toamnă, trasee de vară și trasee de iarnă. În practică, acest lucru înseamnă că același traseu poate fi resimțit foarte diferit de la un anotimp la altul, mai ales iarna, când condițiile din teren pot crește mult dificultatea.
Gradul de dificultate este criteriul pe baza căruia alegem traseele montane și arată nivelul de pregătire fizică necesar pentru parcurgerea lor. În clasificarea oficială din România, el este stabilit în principal în funcție de durata traseului, diferența de nivel și efortul fizic necesar.
– trasee cu grad mic de dificultate: durata traseului 3–6 ore, diferență de nivel 300–700 m, efort fizic moderat, care nu necesită pregătire fizică specială;
– trasee cu grad mediu de dificultate: durata traseului 4–8 ore, diferență de nivel 500–1.000 m, efort fizic susținut doar pe unele etape ale traseului, care necesită o condiție fizică și orientare bune;
– trasee cu grad mare de dificultate: durata traseului 5–9 ore, diferență de nivel 800–1.500 m, efort fizic continuu și intens, care necesită o foarte bună condiție fizică și antrenament înainte de abordarea traseului.
În realitate, atunci când alegem un traseu, nu contează doar durata și diferența de nivel, ci și tipul terenului, gradul de expunere, orientarea și eventualele pericole naturale. Tocmai de aceea, clasificarea oficială din România este utilă, dar nu surprinde întotdeauna toată complexitatea unui traseu montan.
Unul dintre cele mai cunoscute sisteme internaționale de evaluare a traseelor montane este scala SAC T1–T6, dezvoltată de Swiss Alpine Club, adoptată ulterior de UIAA (Uniunea Internațională a Asociațiilor de Alpinism) Aceasta clasifică traseele în funcție de tipul terenului, gradul de expunere, orientarea necesară și experiența tehnică cerută. Evaluarea se face presupunând condiții favorabile: vreme bună, vizibilitate bună și teren uscat.
T1 – traseu ușor, pe potecă bine amenajată, cu risc foarte mic de cădere; orientarea este simplă.
T2 – traseu montan pe potecă clară, uneori mai abruptă; cere siguranță la pas și minime abilități de orientare.
T3 – traseu montan mai dificil, unde poteca nu este mereu evidentă; pot apărea porțiuni expuse și zone în care folosești mâinile pentru echilibru.
T4 – traseu alpin, uneori fără potecă, cu porțiuni expuse și teren care cere experiență montană și orientare bună.
T5 – traseu alpin dificil, adesea fără potecă, cu pasaje expuse și secțiuni de cățărare ușoară; necesită experiență alpină solidă.
T6 – traseu alpin foarte dificil, în mare parte fără potecă, cu pasaje de cățărare de gradul II, foarte expus și care cere excelentă orientare și experiență tehnică serioasă.
Observația noastră este:
în România, clasificarea oficială pune accent pe efort;
În scala SAC, accentul cade mai mult pe teren, expunere, orientare și cerințe tehnice.
Pe baza criteriilor prezentate mai sus, am construit o grilă proprie de a stabili gradul de dificultate al drumețiilor montane, cu o structură asemănătoare a celui de la ski, prin care evaluăm nivelul de experiență necesar pentru participarea la traseele noastră. Ea ține cont atât de efortul fizic cerut de traseu, cât și de dificultatea lui tehnică. Evaluarea se face presupunând condiții favorabile: vreme bună, vizibilitate bună și teren uscat, în caz contrar gradul de dificultate evident crește.
Mai exact, luăm în calcul diferența de nivel și lungimea parcursă, dificultatea tehnică a traseului, precum și numărul și frecvența porțiunilor expuse.
Scopul acestei clasificări este să te ajute să înțelegi mai ușor cum alegem noi gradele de dificultate ale turelor și să îți poți evalua mai bine nivelul de pregătire.
Nivelurile de experiență sunt împărțite de la 1 la 6.
Important! – Evaluarea se face presupunând condiții favorabile: vreme bună, vizibilitate bună și teren uscat. În caz de vreme nefavorabilă sau condiții de zăpadă gradul de dificultate crește.
Potecă ușoară și efort redus
Pregătirea fizică: de bază – practici activități precum plimbări regulate, aproximativ 7.500 de pași zilnic, aerobic ușor și ai un indice corporal sub 30.
Diferența de nivel a traseului: maximum 700 m diferență de nivel. Poți face și trasee mai ușoare; când treci constant de acest prag, poți considera că ai trecut spre alt nivel de experiență.
Distanță: maximum 15 km. Poți face și trasee mai scurte, în funcție de cum te simți tu confortabil.
Durata traseului: maximum 6 ore, cu tot cu pauze. Este un reper orientativ, pentru că traseul poate fi parcurs și într-un ritm mai lent.
Dificultatea tehnică a traseului: T1 – potecă bine amenajată, ușor de urmărit, fără dificultăți tehnice importante.
Experiență: nu este necesară.
Exemple de trasee: urcările, în general, la cabanele montane, cum ar fi Cabana Curmătura din Piatra Craiului, Cabana Mălăiești din Munții Bucegi, Valea Sâmbetei din Munții Făgăraș, Cascada Șipote din Munții Trascău.
Potecă ușoară și efort mediu
Pregătirea fizică: moderată – practici activități sportive de două ori pe săptămână, cum ar fi alergare, ciclism sau înot, mergi mult pe jos, aproximativ 10.000 de pași zilnic, și ai un indice corporal sub 30.
Diferența de nivel a traseului: maximum 1.000 m diferență de nivel.
Distanță: maximum 18 km.
Durata traseului: maximum 8 ore, cu tot cu pauze.
Dificultatea tehnică a traseului: T2 – potecă montană continuă și bine conturată. Zonele expuse sunt, de regulă, amenajate pentru siguranță. Terenul poate fi parțial abrupt.
Experiență: nu este necesară.
Exemple de trasee: Piatra Iorgovanului din Munții Retezat, Lacul Lala urcat din Gura Lalei, Lacul Ștevia din Munții Retezat, trasee din Munții Ciucaș, Fundătura Ponorului din Munții Șureanu.
Potecă cu teren variat și efort crescut
Pregătirea fizică: moderată – practici activități sportive de două ori pe săptămână, cum ar fi alergare, ciclism sau înot, mergi mult pe jos, aproximativ 10.000 de pași zilnic, și ai un indice corporal sub 30.
Diferența de nivel a traseului: maximum 1.300 m diferență de nivel.
Distanță: maximum 22 km.
Durata traseului: maximum 8 ore, cu tot cu pauze.
Dificultatea tehnică a traseului: T3 – poteca nu este întotdeauna clară sau vizibilă. Zonele mai expuse pot fi parțial asigurate. Poate fi nevoie să folosești mâinile pentru echilibru. Pot exista porțiuni expuse, unde apare risc de alunecare, precum și secțiuni fără potecă, pe grohotiș sau teren instabil.
Experiență: cel puțin două drumeții montane de nivel 2 în ultimul an.
Exemple de trasee: Vârful Pietrosul Rodnei urcat de la Mănăstirea Pietroasa, Vârful Parângul Mare urcat din Stațiunea Parâng, Vârful Peleaga urcat de la Cabana Gențiana.
Aici accentul cade mai mult pe complexitatea potecii decât pe efort
Pregătirea fizică: bună – practici activități care includ o rutină regulată de exerciții cardiovasculare, precum alergare, escaladă, ciclism sau alte activități care dezvoltă rezistența.
Diferența de nivel a traseului: poate depăși 1.300 m dacă traseul este de tip T3; dacă traseul este de tip T4, diferența de nivel este de regulă mai redusă, de obicei sub 1.000 m.
Distanță: maximum 24 km.
Durata traseului: maximum 10 ore, cu tot cu pauze.
Dificultatea tehnică a traseului: T3 sau T4, în funcție de diferența de nivel și complexitatea terenului. La T4, traseul poate avea porțiuni fără potecă, locuri unde este nevoie să folosești mâinile și teren mai expus cu risc de cădere, precum pante abrupte cu iarbă, brâne stâncoase sau câmpuri simple de zăpadă.
Experiență: cel puțin două drumeții de nivel intermediar în ultimul an.
Exemple de trasee: Cetățile Ponorului și Cheile Galbenei din Munții Apuseni, Turnurile Țigănești din Munții Bucegi, Brâna Caprelor din Cheile Râmețului, Piatra Mică și Vârful Turnu din Munții Piatra Craiului, circuitul Vârfului Retezat din Râușor.
Aici accentul cade atât pe complexitatea traseului, cât și pe efort
Pregătirea fizică: bună – practici activități care includ o rutină regulată de exerciții cardiovasculare, precum alergare, escaladă, ciclism sau alte activități care dezvoltă rezistența.
Diferența de nivel a traseului: poate depăși 1.300 m diferență de nivel.
Distanță: poate depăși 22 km.
Durata traseului: poate depăși 10 ore.
Dificultatea tehnică a traseului: T5 – adesea fără potecă. Pot exista secțiuni izolate de cățărare ușoară. Terenul este expus și solicitant, cu pereți abrupți sau pante de zăpadă care prezintă un anumit risc de alunecare.
Experiență: ai mai parcurs trasee cu expunere, cum ar fi drumeții din categoria intermediar–experimentat, sau ai participat la activități precum via ferrata ori escaladă.
Exemple de trasee: Creasta Nordică din Munții Piatra Craiului, Vârful Negoiu prin Custura Sărății din Munții Făgăraș, Vârful Păpușa prin Porțile Închise din Munții Retezat, Vârful Bucșoiu prin Brâna Caprelor din Munții Bucegi.
Aici potecile au complexitate mare și nivel de efort crescut
Pregătirea fizică: bună – practici activități care includ o rutină regulată de exerciții cardiovasculare, precum alergare, escaladă, ciclism sau alte activități care dezvoltă rezistența.
Diferența de nivel a traseului: poate depăși 1.300 m diferență de nivel.
Distanță: poate depăși 22 km.
Durata traseului: poate depăși 10 ore.
Dificultatea tehnică a traseului: T6 – trasee în mare parte fără potecă, cu pasaje de cățărare de gradul II. Sunt adesea foarte expuse. Exemple de teren: pante instabile de grohotiș periculos, hornuri stâncoase, secțiuni mai abrupte de ghețar fără zăpadă, toate cu risc crescut de cădere. În general, sunt trasee nemarcate sau foarte greu de urmărit.
Experiență: ai mai parcurs trasee cu expunere ridicată, cum ar fi drumeții din categoria intermediar–experimentat sau experimentat, ori ai experiență în activități precum via ferrata și escaladă.
Exemple de trasee: Creasta Sudică, urcare pe Vârful Omu prin Hornul Mare și coborâre pe Brâna Caprelor, Curmătura Oalei din Buila-Vânturarița.
Creăm o lume conectată cu natura!
Credem în puterea naturii de a inspira, provoca și schimba vieți, de aceea misiunea noastră este să creștem calitatea vieții prin activități în natură adaptate tuturor.
Împreună creăm o lume conectată cu natura!
Autorizații: Licență de turism nr. 2942 / 29.01.2024 , emisă de Ministerul Turismului. Polița de asigurare privind protecția în caz de insolvență a agenției de turism organizatoare, valabilă până la data de 12.12.2026, emisa de GERMAN ROMANINA ASSURANCE S.A.
© 2012 – 2025 Copyright TERRAMONT
