Vezi ofertele EARLY BIRD – 10% reducere
TERRAMONT Logo lat
Search
Close this search box.
Search
Close this search box.

Sailing spre Insulele Cyclades, Grecia

Dificultate

Intermediar

Preț

3990 lei

Durata

8 zile

Organizator

Paul Popa - 0757 406 212

Hai la o săptămână de aventură la Sailing pe valurile mării spre Insulele Cyclades din Grecia!

O săptămână întreagă pe un velier sună aproape idilic pentru fiecare dintre noi. Să stai pe barcă și să te lași purtat de valuri înspre apus, este de-a dreptu hipnotizant. În primele zile nici nu vei ști că ți-ai luat telefonul cu tine. Navigarea pe mare este chiar un mod deosebit de a-ți petrece concediul.

Va fi relaxarea ideală cu un strop de aventură în timp ce poți învăța bazele navigării pe mare cu o barcă cu velă. Vom face plajă, vom face snorkelling, ne vom delecta cu apusurile de pe mare și vom cunoaște cultura grecească din micile orașe încărcate de istorie.

Pornim de lângă Atena, de la Alimos Marina și ne pregătim pentru 7 zile de explorat porturi, golfuri, plaje, piscine naturale, orășele și insule, precum și lumea subacvatică.

Cine dorește, înainte sau după traseu își poate prelungi vacanța să viziteze Atena sau împrejurimile.

Pregătim un concediu de vis, ce sa mai!

Ce include:
– Însoțitor de grup din România
– 7 nopți de cazare în cabine duble pe barcă tip monohull
– Motorină, taxe portuare, apă, electricitate, taxa de curațenie finală
– Închirierea și asigurarea bărcii
– Skipper autorizat român
– Lenjerie de pat
– Prosoape
– Asistență turistică pe tot parcursul evenimentului
– Super comunitate de cei mai faini oameni

Nu include:
– Garanție colectivă returnabilă – 100 eur/persoană – se colectează la începutul evenimentului și se returnează integral la final, dacă nu s-a produs nicio avarie din cauza participanților.
– Transportul până la portul de îmbarcare (Alimos Marina – Atena)
– Cheltuieli personale, suveniruri, restaurante, samd.
– Alte cheltuieli personale ce nu sunt menționate la secțiunea “Ce Include”

Planul turului

I T I N E R A R

👉 Sâmbătă, 28 Septembrie

La ora 15:00, ne întâlnim în Marina Alimos, din Atena. Poți veni mai devreme să îți lași bagajele și apoi să mergi la unul dintre market-urile din zonă să îți faci o aprovizionare pentru barcă.

Preluăm bărcile și ne organizăm pe cabine și așezăm cumpărăturile în barcă.

În funcție de vreme și ora de plecare, vom porni spre mare și vom dormi la ancoră într-un golf din apropiere.

Timp de navigare: 30 min – 1 oră.

👉 Duminică – Vineri, 29 Sep – 4 oct

Pornim spre Insulele Cyclades, în fiecare zi cu destinație nouă, cu piscine naturale, snorkeling, plajă, relaxare, povești și cocktail-uri cu gheață.

În seara de vineri, vom ajunge înapoi în Marina Alimos, din Grecia.

Timp de navigare: aprox. 6 ore / zi. Vela se ridică doar dacă sunt condiții de vânt.

👉 Sâmbătă, 5 Octombrie

Facem check-out de pe barcă până la ora 09:00 și pornim spre casă.

C I N E . P O A T E . P A R T I C I P A ?

Întrucât traseele spre Insulele Cyclades necesită un timp mai mare de navigare și alte condiții de vreme, încurajăm participanții care au mai fost la sailing și nu au rău de mare. Poți participa și dacă ai mai fost cu barcă motorizată mai multe zile.

T R A N S P O R T

În Atena se poate ajunge cel mai ușor cu avionul, dar și cu mașina. Ne putem organiza ca grup sau individual, doar să fim cu toții prezenți în Marina Alimos, la ora 15:00, sâmbătă, 28 Septembrie.

G H I D A J

Skipperii sunt români și sunt posesori ai permiselor de condus ambarcatiuni de agrement categoriile C, D, S + permis RYA și au dobândit experiența de navigație în cursul a numeroase călătorii pe mare în ultimii ani.

Însoțitorul de grup este din România și se va asigura de respectarea programului și a obiectivelor din itinerar. Totodată va oferi asistență și organizare pentru drumul spre Atena, Alimos Marina, dus-întors.

C A Z A R E

Vom dormi pe barcă tip monohull în cabine duble, 2-3 băi cu dușuri, bucătărie + living (salon). În unele nopți vom ancora în golfuri în apropierea plajelor, iar în alte nopți vom acosta în faimoasele porturi ale satelor insulare.

C O N T A C T

Paul Popa – 0757 406 212

Întrebări frecvente

Ca să ai o tură sigură și confortabilă, este important să alegi bocancii în funcție de:

  1. Activitatea pe care o faci
    Ex.: drumeție
  2. Locul în care mergi
    Ex.: munte, deci bocanci pentru drumeție montană
  3. Sezonul
    Ex.: 3 sezoane sau iarnă
  4. Dificultatea traseului
    Ex.: poteci ușoare sau teren accidentat, cu grohotiș, stânci ori zone abrupte
  5. Specificațiile producătorului
    Verifică întotdeauna descrierea de pe site-ul oficial al brandului, ca să vezi pentru ce tip de activitate, teren și sezon este recomandat modelul.

Recomandarea noastră:
Un bocanc de trekking este, de obicei, cea mai bună alegere. Poate fi folosit atât pe drumeții ușoare, cât și pe trasee mai dificile, are o rezistență mai bună la ploaie și, de regulă, o durată de viață mai mare. Dacă faci doar drumeții ușoare, poți alege și un model mai accesibil.

Branduri consacrate:
Mammut, La Sportiva, Garmont, Millet, Montura, Kayland, Salewa, Scarpa, Lowa, The North Face

Modele pentru drumeție ușoară:
Quechua MH500

Modele de trekking recomandate de noi:
Garmont Tower Trek GTX, Garmont Hexagon Trek GTX, La Sportiva Trango Trek GTX, La Sportiva Aequilibrium Trek GTX, La Sportiva TXS GTX, Mammut Kento Tour GTX, Mammut Ducan High GTX, Salewa Mountain Trainer GTX, Scarpa Mescalito Trek GTX

După regula straturilor de ceapă, iată la ce să fii atent:

1. Stratul de bază
Este stratul care intră în contact direct cu pielea și este important să fie realizat dintr-un material care nu reține umezeala, ci transferă transpirația de pe piele spre exterior. Evită bumbacul, deoarece absoarbe umezeala și menține pielea udă. Stratul de bază este compus din șosete, lenjerie intimă, bustieră, tricou și colanți sau pantaloni.

2. Stratul termic
Acesta este bluza de polar, pe care o porți cât timp ești în mișcare. În pauze, mai adăugăm un strat, și anume pufoaica, recomandat să fie din puf.

3. Stratul protector împotriva ploii și vântului
Aici intră jacheta și suprapantalonii, de obicei confecționați dintr-un material numit hardshell (foița de vânt și ploaie). Acest material poate fi impermeabil fie printr-un tratament hidrofob, fie printr-o membrană impermeabilă și respirabilă. Cele mai performante sunt hardshell-urile cu membrană Gore-Tex. Este important ca jacheta să fie rezistentă; la suprapantaloni poți alege și o variantă mai accesibilă ca preț.

Dacă faci drumeții în golul alpin, nu recomandăm folosirea pelerinei de ploaie de tip poncho.

Hainele pe care le porți nu ar trebui să îți blocheze mobilitatea.

Vezi articiolul despre cum ne îmbrăcăm pe munte aici 

Când îți alegi rucsacul pentru drumeție montană, trebuie să fii atent la câteva aspecte importante:

  1. Activitatea
    Alege un rucsac conceput pentru drumeție montană.
  2. Fixarea pe șolduri
    Este important ca fixarea pe șolduri să fie confortabilă. Rucsacul de drumeție se sprijină în primul rând pe șolduri, apoi pe spate. Astfel, cea mai mare parte a greutății este susținută de șolduri, nu de spate.
  3. Dimensiunea rucsacului
    Rucsacul trebuie să fie potrivit pentru lungimea spatelui tău.
  4. Capacitatea rucsacului
  • Drumeții de o zi – până la 30 l
  • Drumeții de weekend – aproximativ 45 l
  • Drumeții de mai mult de 3 zile – 60–70 l

Producători consacrați:
Osprey, Gregory, Deuter

Vezi articolul cum să alegi rucascul potrivit pentru munte.

Aici este foarte important să ascultați indicațiile ghidului montan și, pe timpul traseului, să stați în apropierea ghizilor. Ghizii au la ei spray de protecție împotriva urșilor și știu ce au de făcut în astfel de situații.

Iată câteva aspecte pe care trebuie să le știi dacă te întâlnești cu ursul:

  1. Nu urla, nu te agita și nu fugi. Păstrează-ți calmul.
    Nu vrem să agităm ursul și mai tare. Intenția ursului nu este să ne vâneze. Dacă ar fi vrut asta, cel mai probabil nu s-ar fi făcut vizibil.
  2. Ne retragem încet, mergând înapoi și stând cu fața spre urs.
    Prin acest gest îi arătăm ursului intenția noastră de retragere și faptul că nu ne dorim un conflict.
  3. Dacă ursul se apropie, vom folosi spray-ul de protecție împotriva urșilor.
    În acest caz, te vom ruga să îți acoperi fața.

Uite aici un articol mai detaliat despre ce să faci când te întâlnești cu ursul.

Uite aici un articol mai pe larg ce să faci când te întâlnești cu ursul. 

Aici, în funcție de locul în care ne aflăm, vom avea grijă la următoarele aspecte:

  1. Reducem cât mai mult riscul de a fi loviți de fulger.
    Este important să fii cel mai jos punct dintr-o anumită zonă. Dacă suntem pe vârf, coborâm de pe vârf, apoi din creastă, apoi cât mai jos pe versant. Căutăm să fim mai jos decât vegetația din jur și evităm zonele stâncoase. De asemenea, este important ca grupul să fie dispersat, cu o distanță de aproximativ 20 m între participanți.
  2. Reducem riscul de epuizare fizică sau hipotermie.
    Pentru asta, te rugăm să ai în rucsac, puse în pungi, haine de schimb uscate.
  3. Adaptăm traseul în funcție de condiții.
    În funcție de intensitatea vântului, ghidul va modifica traseul astfel încât să reducem riscul de a merge prin vânt puternic sau de a ajunge în zone unde copacii pot cădea.

Vezi aici un articol despre cum ne ferim pe munte de trăsnete. 

De la
3.990 lei
Google Calendar
Înscrie-te acum și plătește mai târziu
0
3.990 lei
lei
Plateste acuma doar 1.500 lei avans pentru a te inscrie
Disponibilitate:
Total:

Această experiență s-a încheiat

Îți mulțumim pentru interesul acordat! Descoperă alte aventuri spectaculoase care te așteaptă în inima munților!

Vezi alte experiențe

Sau contactează-ne pentru consultanță personalizată

TURE SIMILARE